E o mare parte a omului.
Și cât încă mai există universul uman atât și poate zări lumina vieţii acest sentiment ultrasonic.
El nu trăiește în azi, ieri sau poate mâine ci se tăinuie în prosoapele calde ale sufletului tău.
El nu îţi împune hotare, nu-ţi spune ce și cum trebuie să alimentezi.
N-are nicio funcție fizică.
Amorul doar te roagă să-l păstrezi aidoma unei taine sacre și să n-o împarţi cu acei care niciodată nu și-au ars aripile în flacăra urbanizării spirituale adevărate.
Iubirea este unicul copil care te previne :" Am să vin fără știre…" Ea este un fizionomist valoros.
Numai ea te poate însufla în cerul senin și în acelaș timp, are o forţă neînsecată de-a te arunca în prăpastiile beznei…
Alegerea e după tine....
***
Eu mă uitam cum viaţa ta trecea
Şi timpul îşi lăsa pe faţă riduri.
Amurgul cum incet venea
La căpătâi
cu rânduri-rânduri
De galbenă
lumină
Dulce…
Ce te va duce
Cândva la culme
Spre
terasamentul
Incurabilor.
***
Cu glasul apăsat, cu coardele vocale
Am adunat mii ţipete în casă
S-auzi, iubito, cum inima sfioasă
Împetuos se zbate când mă doare…
* * *
Eu m-am trezit în plina goliciune a cuvintelor
Pe care tu mi-ai spus…
Clepsidra storcea veşmântul zilelor
Ce am trecut..
* * *
Tu m-ai rugat să tac,
Dar eu nu pot,
Deoarece tăcerea este disperare..
***
E ora trei…şi mă gândesc că ar fi bine să dorm
Dar mie deloc nu mi-e somn
Dorinţa de a pleca în tărâmul lui Morfeu
Călăuzeşte ca un spirit de om
Inima mea insomnioasă…
* * *
Când vântul plânge
Bătând cu un toiag
În stecla ferestrei colorate
Eu mă trezesc, plutind în rece lac
Al zilelor uitate…
* * *
Ecoul nopţii evoca
Durerea inimii tăcute
Stam singur lângă geam
Și mă uitam
Cum trece vremea iute…
***
Tot ce-i mai cald, mai strălucitor....
În urnă.
Capilarii se rupteau ca mătasa…
Eu atunci foarte mult îmi doream ca tu să mori
Și ca nimeni să nu vină la înmormântarea ta.
Toamna incendiilor sub picioare și mocrilă..
Mult noroi în ceafă și gânduri ..
Mâinile reci și o mulțime de cafea la dig.
Am plâns mult timp la telefon pentru tine…
Și-mi pare rău că aceste lacrimi au fost dedicate ţie…
Auzi?…
Povestește altora despre fabulele de prietenie.
Mi-am dat seama:
Nu mă cunoști deloc.
În umăr o pălitură.
Odată…
Strângere de mână
Odată..
…Trezește-te!..
Deja trebuie să schimbi ceva.
Într-adevăr!
În scris.
Și verbal.
Povestește la
mii de pereţii
cât de rău te simți.
Ei vor crede.
Ei te simpatizează.
Numai pe mine deja
Prea mult m-a durut..
Și este prea târziu
Și-mi e prea dureros
pentru a mai spune ceva ţie…
Știi....
Nu…
Nici într-o măsură nu conştientizezi
Cum
Capilarele dinăuntru erau sfâșiate ca mătasa..